T

Tortură și maltratare - o introducere pentru medici

Tortură și maltratare - o introducere pentru medici

Translated by Dr Lavinia Miries

Front cover.jpg

Reflectând asupra anilor petrecuți într-un lagăr de prizonieri siberian, Feodor Dostoievski, novelist al secolului nouăsprezece și disident rus, a avut o revelație afirmând că ”gradul de civilizație al unei societăți poate fi apreciat intrând în închisorile sale.”[1] Standardele se schimbă cu timpul, dar în mod rațional, cu siguranță nimeni n-ar putea ajunge la concluzia că teribilele sale experiențe – incluzând aici simulacru de execuție, încătușare continuă, condiții sanitare oribile și asistarea la bătăi severe – ar putea fi considerate vreodată civilizate. Dar lucrurile nu se schimbă cu ușurință. După două secole, națiunile poleite de civilizație, continuă să scoată la iveală aceași brutalitate față de cei din spatele gratiilor. Singura diferență e ca supraviețuitorii zilelor noastre sunt răspândiți pe întreg pământul, ceea ce înseamnă că orice cadru medical ar trebui să aibă cunoștințe despre tortură și maltratare. Cu toate acestea, pe rafturile bibliotecilor de literatură medicală, la secțiunea tortură găsim un gol frapant.

Această carte a fost concepută în 2018. În urma examinării urechilor unei victime a metodei telefono, m-am străduit să explic unui coleg fără pregătire medicală ce am constatat. Am căzut atunci de-acord că o carte medicală introductivă pentru acest subiect ar fi utilă și mi-a spus că ar trebui să scriu eu una. Idea a pornit de la această glumă dar orarul meu încărcat și dorința de a o potrivi perfect pentru nivelul de începător au fost cu siguranță factori limitativi. Soluția pentru ambele probleme a apărut în același an, ceva mai târziu, în timpul cursului anual numit Medici și Justiție pe care îl predăm sub formă de proiect de studiu special studenților de la Universitatea de Medicină din Leeds. Doritori fiind să descopere și să înțeleagă mai multe despre subiectul macabru pe care tocmai li-l introdusesem, câțiva studenți s-au oferit voluntari să scrie în timp ce cercetează acest subiect - și astfel am pornit pe drumul producerii acestei cărți.

Cartea s-a născut prin colaborarea dintre cunoștințele generale și cele de specialitate. Capitolele au fost scrise de autori non-experți de diverse credințe sau fără a avea una și fiecare capitol e de sine stătător. Eu, un doctor cu credință creștină cu un anumit nivel de expertiză în sechele medicale datorate torturii și relelor tratamente am avut bucuria de a supraveghea acest proiect și de a primi toate aceste capitole. Acum ne aflăm în faza de editare și publicare a fiecărui capitol în parte. Această abordare de parteneriat în scrierea cărții este de altfel în concordanță cu modus operandi al organizației Integritas Healthcare unde voluntari cu pregătire medicală, plini de entuziasm, se alătură experților în misiunea de a oferi servicii de îngrijire medicală holistică deținuților de orice credință sau fără a avea una.

Așadar, în curând vom avea o carte pentru raftul bibliotecii. Rugăciunea mea este să fie ridicată și citită și să nu stea să adune praf. Prin natura subiectului, a învăța despre tortură este dezagreabil iar oamenii reacționează diferit la astfel de conținut. Pentru a atenua riscurile de traumă indirectă, am inclus un capitol specific despre această complicație și am optat pentru ilustrații lipsite de expresie. Cu toate astea, indiferent dacă găsești conținutul acestei cărți tulburător sau nu, tot ar trebui să o citești. Închei, citându-l pe pastorul Dietrich Bonhoeffer, prizonier politic care a scris din celula sa în timpul celui de-al doilea război mondial „trebuie să învățăm să privim oamenii… prin lumina suferințelor prin care trec.”

REFERINȚE

1.      Dostoievski, F. Amintiri din casa morților. 1862

2.     Bonhoeffer, D. Letters and Papers from Prison. 1962